Motanului aproape leşinat,
De vreo trei zile nemâncat,
S-a nimerit în fapt de seară,
Un şoricel să-i pice-n gheară.
Micuţ, sfrijit,ca vai de el,
Aproape îngheţase bietul şoricel.
Dar şi-a făcut curaj pe dată,
Rugându-se cu voce tremurată:
"Nu mă mânca, te rog frumos!
Căci nu sunt tocmai sănătos.
Abia ieşit din iarnă şi din gripă,
Nu sunt eu cina cea mai potrivită.
Nu ţi-aş ajunge nici pe o măsea
Şi-ar fi degeaba osteneala ta.
Mai lasă-mă să mă îngraş puţin
Şi vei avea răsplată un festin
"Motanu-l măsură cu ochi sticlos
Şi îl lăsă din gheară jos.
"Îţi dau răgaz până la Paşti,
Dar să faci bine să te-ngraşi!
"S-au scurs de-atunci mai multe săptămâni,
Când, după Paşti, în prima zi de luni,
Fugind spre gaura de la cămară,
Motanu nostru-l vede într-o doară,
Pe şoricel, acum mai gras.
Deci, îi strigă cu miere-n glas:
"Hei, şoricel fii de cuvânt
Şi lasă-mă să te mănînc!"
Dar rozătorul stând la adăpost,
Îi râse-n nas, ca unui prost:
"Din mine cină n-ai să vezi,
Ai fost un fraier să mă crezi!"
*morala: Multe promite omul, până ajunge la gaură.
