Totalul afișărilor de pagină

luni, 22 septembrie 2008

Maria T

povestea ei nu e povestea unui arlechin
cu hohot fals şi zâmbet trist
şi totuşi ea întrucâtva se crede
acel ciudat echilibrist
pe muchia dintre durere şi ridicol
povestea ei nu e banală
dar nu stârneşte interesul nimănui
de-ar încerca s-o spună unora în taină
ar constata că n-are cui
nu-s paşii cui să îi aştepte
să se strecoare nesimţiţi în vise
nu-i timp s-o ia de la-nceput şi nu-i
decât un călător pe-un drum
cu multe vize

vineri, 19 septembrie 2008

joc

nu plec
mă joc de-a frunza
şi pământul ispititor mă cheamă
e toamnă

nu plâng
m-a ruginit amiaza
şi discul soarelui mă-nseamnă
cu teamă

nu tac
mi-a obosit cuvântul
şi vocea mea e-ntemniţată
în raclă

nu dorm
îmi odihnesc privirea
şi întunericul mă-mbracă
parcă

joi, 11 septembrie 2008

Chiromanţie


Fiecare palmă deschisă, e o carte cifrată,

Scrisă de ursitoare, sau poate de soartă.

Uneori, palmele noastre cuminţi şi tăcute,

Ascund în ele poveşti de nimeni ştiute.

Fiecare palmă deschisă e o taină păzită,

De zâne, în straie de lumină topită.

Palma mea stângă, spre exemplu, e rugă aprinsă

Închinată iubirii de prunci necuprinsă.

Iar palma dreaptă, la fel de curată, e artă.

Delicată, măiastră, sculptată în piatră.

Palmele mamei, bătrâne, sunt doine duioase.

Îndelung tremurate, de jale, dureros de frumoase.

Fiecare palmă întinsă de lume, e punte.

Spre fericirea formată din lucruri mărunte.

O palmă în alta, sădeşte Câmpii Elizee,

O palmă deschisă e mereu epopee

luni, 8 septembrie 2008

Un hârb

De stau drept şi judec strâmb,
zic ca nu-s decât un hârb,
rătăcit între cristale,
ametiste şi opale.
Lume bună,feţe rase
persoane simandicoase,
strălucesc şi râd în soare,
de un hârb cu coate goale.

N-oi avea multe de spus
şi nici şcoale multe nu-s
în cv-ul meu umil
dar nu-mi vine sâ mă-nchin,
nici sâ plâng ,nici să suspin,
nu-mi vine nici să m-ascund
de ruşine că-s bolând.

Zău, aşa năuc şi tămp,
strălucesc deşi sunt hârb,
judec drept şi... stau mai strâmb.

vineri, 5 septembrie 2008

Unde îţi e aura

acum că te văd pot să-ţi spun
scormoneam după imaginea ta
un nas o ureche
ciudat noriel ce se leagă
şi mă întreb de unde veneau
acele rotocoale de abur pe care pluteai
iată fruntea
acea frunte înaltă cu ochi de erete
dar totuşi lipseşte ceva
ceva esenţial care-mi scapă
zâmbetul tău falnic şi încă ceva
piesă cu piesă par să se lege
dar acum că te văd poţi să-mi spui
de fapt unde ţi s-a pierdut
aura

miercuri, 3 septembrie 2008

Etajul zece

am avut iar visul în care locuiesc într-un turn aş zice de sticlă
dar prea se arcuieşte în bătaia vântului până la pământ
pământul scârţâie şi mă tem să nu cad în grădiniţa de peste drum
mă ţin cu toată puterea de-o uşă în lumina fulgerelor
mâinile îmi albesc de prea multă încordare

puhoaie de apă mătură tot numai turnul meu nu se lasă
se încovoiază peste sârmele de telegraf rezonând la tunete
şi furtuna geme vuieşte se înfurie
plânge se vaietă se tînguie îndelung se ceartă
caută
nu ştiu ce caută

broboade sărate-mi coboară din tâmple mărunte şi reci ca de gheaţă
aş duce o mână prin păr şi pe frunte dar nu pot să mişc
să nu cad să nu mor să nu las să mă ia noaptea

dimineaţă
de la balcon privesc oraşul încă ud şi
sub tălpile mele betonul începe să se încălzească

mă gândesc că azi noapte a fost furtună
e ceaţă

marți, 2 septembrie 2008

Târziu

salonul bej
cu şase paturi pe rotile
într-un pat eu
în altul ea
la geam e plopul care face ciori
şi-un tei

din când în când ne vorbim
eu aproape absentă
ea lividă şi rece

din când în când ne pândim
eu cu coada ochiului stâng
ea cu hăurile acelea mâloase

din când în când ne simţim
eu o simt în sânge
în oase
ea mă simte mereu
mai aproape

şi mireasma de tei
ne-nfioară
pe mine că n-aş vrea să plec
pe ea că nu vrea
să mă doară
*
azi mi-au adus preot
şi lumină
mă priveau încruntaţi
bombănind nu ştiu ce într-un colţ
eram mică
şi grea
şi străină

le-am spus apoi de testament
simţeam şi eu
din patul meu pe roţi
cum şacalii

transpiră
*
într-un final suntem noi
ea aproape prezentă
eu lividă şi rece
ne ştim pe de rost
ne simţim
în sânge
în oase
aproape

noapte

luni, 1 septembrie 2008

Drum

asfalt şi gropi

suntem doi pietoni
între noi e şoseaua fierbinte
şi vântul

mergem în aceeaşi direcţie
eu întotdeauna desculţă
tu cu cizme de piele
eu surâzând uneori
tu cu brazde pe frunte

pe partea ta este soare
dar nu se vede că-ţi pasă
pe partea mea e acum umbră
nici neagră nici rece
doar umbră

din când în când mă împiedic
dar tălpile mele sunt mute
din când în când te opreşti
şi adulmeci lupeşte pământul

sutem doi călători obosiţi
între noi e şoseaua fierbinte
şi timpul




|