am avut iar visul în care locuiesc într-un turn aş zice de sticlă
dar prea se arcuieşte în bătaia vântului până la pământ
pământul scârţâie şi mă tem să nu cad în grădiniţa de peste drum
mă ţin cu toată puterea de-o uşă în lumina fulgerelor
mâinile îmi albesc de prea multă încordare
puhoaie de apă mătură tot numai turnul meu nu se lasă
se încovoiază peste sârmele de telegraf rezonând la tunete
şi furtuna geme vuieşte se înfurie
plânge se vaietă se tînguie îndelung se ceartă
caută
nu ştiu ce caută
broboade sărate-mi coboară din tâmple mărunte şi reci ca de gheaţă
aş duce o mână prin păr şi pe frunte dar nu pot să mişc
să nu cad să nu mor să nu las să mă ia noaptea
dimineaţă
de la balcon privesc oraşul încă ud şi
sub tălpile mele betonul începe să se încălzească
mă gândesc că azi noapte a fost furtună
e ceaţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu