Postări

Se afișează postări din decembrie, 2008

Peregrin

am tălpile însângerate şi fiecare pas e-un chin cu sufletul în palme caut un adăpost sunt peregrin am umerii încovoiaţi de jale şi-n fiecare vorbă un suspin cu sufletul în palme caut un adăpost sunt peregrin nu vreau să plâng dar lacrimile mele sunt împletite în destin cu sufletul în palme caut un loc de mas sunt peregrin

Pact cu un zeu fără nume

vreau să pândesc să-nţeleg să învăţ felul în care te strecori elegant printre gânduri oricine-ar jura că ai fost acolo mereu în nopţile lăptoase şi reci în după amiezele fierbinţi şi prăfoase în dimineţile cu lună neştearsă vreau să pricep cum şi unde dispari într-o clipă când spăşită îţi caut lumina de miere în mine ascunsă şi mă rătăcesc în mine străină ca un haiduc în păduri nepătrunse paşii mei tremuraţi strivesc struguri albi din via propriei toamne şi mă jur să împart vinul nou pe din două cu tine dacă mă-nveţi să mă nasc şi să mor elegant împreună cu mine

Sete de vineri

gata ţi-am încrestat numele în spirala acestei zile de aceea îţi spun fiu al Evei dacă mă iubeşti iubeşte-mă azi ţi-am înregistrat mersul peste sonorul acestei file mi-am suflecat liniştea să fiu aproape de tine de aceea îţi spun fiul al Evei venit de departe dacă mă doreşti doreşte-mă acum căt mi-e încă sete de vineri

Cuvântul acela

noi suntem altfel nu irosim cuvintele pe declaraţii pentru că sună bombastic şi totuşi eu am avut o tentativă printre rânduri aproape reuşită când tu ai aruncat cuvântul acela l-am luat între palme ca pe un măr sau un glob de crăciun dar el prostul a explodat priveşte-mi sufletul în ochi ca pe o căprioară vânat smulge din el toate aceste cioburi care vrei sau nu independent de noi s-au încrustat

Nepotrivire

sprânceana ridicată un rid mirarea căruntă femeia aceasta mi-e puţin cunoscută dar nu sunt eu şi oglinda aceasta trucată nu-i decât o punte şi atât între mine şi eu fetiţa care sare şotronul cu cheia de gât

frică

uneori mâinile mi se pierd fără vlagă în ceaţă nimic nu mai are lumină viaţa e gri iar eu sunt un nor de furtună rătăcit pe cer în cea mai frumoasă zi din Prier

Indiciu

Din liniile palmelor tale mi-am împletit o pălărie de soare. Caută-mă! fără să presari pe drumul prin hăţişuri un car de semne de întrebare...

Sic trasit

am coborât in mine aminte să-mi aduc cum e să porti pecetea intâiului sărut cum e să simţi fiorul de Eros săgetată cum e sa crezi ca alta ca tine nu-i curtată şi mi-am citit in palmă tot drumul plin de vise şi m-a cuprins atuncea un dor de mine însămi cu palma larg deschisă mi-am rătăcit ursita am rătăcit cărarea mi-am irosit şi clipa

Nonsens

fără să te caut te găsesc încrustat la fiecare început de gând, arzând ca o rană tăcând. fără să te vreau te caut în fiecare filă de carte rătăcind fără noimă-ntre stele aproape departe fără să te am te vreau în fiecare noapte la tâmplă să-mi înnegreşti şuviţa căruntă

Dragă Alter

Dragă Alter, Demult nu ţi-am vorbit, nici nu mai ştiu ce noutăţi ţi-am dat ultima dată. Toate s-au învechit, dar pentru tine nu. Poate ţi-am spus de pegas... funcţionează. Cum "Care pegas"?... ăla roz luat din târg, la mâna a doua, ăla şti tu cu două sute. Dar lasă asta! M-am gândit, să mă fac altceva de mâine. Cum ce? de pildă... macara. N-ar fi frumos? Nu spun prostii. Imaginează-ţi: să fi curtat de-o macara... Nu râde! Cât de înaltă ar fi iubirea mea! Sau pote că m-aş face semafor. N-ar fi mişto? Să stau în drum şi să le văd pe toate şi să mă-njure unii mai şucari, să tac şi să clipesc cu ochii-n praf. Cum m-am ţâcnit? sunt foarte bine! Sau poate că mi-ar fi mai bine trotuar?

Avatar

Imagine
Avatar         dimineața  ceaţă‐mpletită cu arome de cafea eu răchita pletoasă  crescută la marginea ta 

larva

vocea îi tremură și mâinile trupul era un fluture dar s-a întors în crisalidă viciul o țese o strânge o înfașă și se minte că mai poate renunța "o mona mică" lichidul verde albastru o subjugă e larvă-acum dar nu va mai zbura

Şi luna râde

cum să renunţi chiar acum când vin banii bani bani rotiţele zimţate din capul tău se învârt sacadat câştigi din nou şi termitele acelea îşi încep rondul de noapte pe trupul tău pârlit de coategoale ai bani îi numeri la vedere să vadă toţi că ai apoi mai vrei şi şarpele din capul tău nu te lasă să-ţi vezi de drum te opreşti la roată îţi propteşti fundul osos de un scaun înalt o voce suavă spune ceva într-o limbă străină nu înţelegi ce zice dar şti douăzecişiunu treisprezece treizecişişase patruzecişiopt mai vrei şi ochii tăi încep să lucească degetele să transpire adrenalina lucrează câştigi ai putea să renunţi ei asta-i bună acum ai putea să-ţi iei nenorociţii de bani şi să cumperi dracului ceva cu ei orice dar nu ce să cumperi cu ăştia mai vrei la urmă vei cumpăra ceva fabulos scump orbitor pentru ea mizezi din nou mai mult mai mult mai mult şi ochii tăi au luciri de rubin neşlefuit câştigi mâinile tale se scurg grobian înspre tasta ce nu te lasă să pleci zâmbeşti şi eşti plin ochi de...

Dincolo

Imagine
cred că dincolo de cuvinte e o împărăţie nisipoasă ca un deşert şi foarte fierbinte acolo scorpionii şi şerpii vărgaţi ies noaptea să numere câte boabe cuprind în afunda lor tăcere toate dunele de necuvinte scurse spre Niciodatănimic tărâmul acela atât de meschin şi de vechi încât au uitat de el dicţionarele şi antropologic vorbind în spirala noastră umană înaintea cuvintelor nu-i mă gândesc decât o rană şi un urlet sălbatic până azi scrijelit în calciul de peşteră-al craniilor dincolo de cuvinte mă repet nu-i nimic decât nisipul clepsidrei de ceaţă ce curge deşertic spre Niciodatănimic numărat şi citit

Biaterapie

Mama e bolnavă.Timp de trei zile ne-a speriat pe toţi, chiar şi pe mine, care sunt întotdeauna tare în asemenea momente.Crizele ei au schimbat rolurile.Mama e un copil încăpăţânat, eu sunt adultul raţional.I-am certat pe toţi.Le-am interzis să plângă în faţa ei. Acum e ceva mai bine, dar fişa ei medicală a devenit un portofoliu, în care Ei adaugă mereu, câte ceva.Spitalul nu o mai înspăimântă, acceptă cu curaj tratamentul. În salon mai e o tanti, mai bătrână decât mama.Îmi pare ursuză. Lavinia vine zilnic. Încercăm amândouă să o răsfăţăm şi parcă am vrea să întoarcem timpul, să fim din nou copii, nişte copii mai cuminţi decât am fost. Tanti Repa e în salonul de alături şi o vizitează şi ea pe mami. Îşi ridică reciproc moralul. La ea nu vine nimeni, dar se bucură când ne vede pe noi, de parcă am fi şi fetele ei. Se bucură de noi, dar mai ales de Bia, pe care Lavinia o aduce la buni. În încăperea mare vocea Biei răsună şi ne temem să nu deranjăm. O iau în braţe şi o duc la fereastră...să...

Autoportret

mi-e sufletul o carte pentru tine cu file multe galbene de vreme mi-e sufletul o carte cu poeme mi-e inima un instrument cu coarde o harpă ce tresare întâia oară o harpă picurănd o melodie frumoasă ca o zi de primăvară iar ochii-mi sunt oglinzi netulburate de vorba lumii prea amară şi apa lor de munte prea sărată-i când tu o sorbi să nu te doară

Veneţie

prin suflet îmi trec alunecând gondole fără cântece de gondolier sunt o Veneţie părăsită în care gondolele se grăbesc să devină epave

Poveste alb negru

se crapă de ziuă îmi strâng haina aproape de trup şi privesc o secvenţă de film foarte vechi cartierul alb negru abia se deşteaptă străzile lui tuşesc reţinut înfundat dar ea este trează în zdrenţe hidoasă face deja trotuarul păşeşte nesigur ca-n transă ochii ei sunt hăuri de beznă goliţi de uman iar gura diformă un strigăt de groază mâinile crengi descărnate cu ele-a triat tomberoanele mi-e frig apar trecători o ignoră se fac că n-aud scâncetul ei tremurat doar o bătrână vorbeşte în şoaptă ca pentru sine "e foamea n-o lăsaţi să vă ia"