Postări

Se afișează postări din 2008

Peregrin

am tălpile însângerate şi fiecare pas e-un chin cu sufletul în palme caut un adăpost sunt peregrin am umerii încovoiaţi de jale şi-n fiecare vorbă un suspin cu sufletul în palme caut un adăpost sunt peregrin nu vreau să plâng dar lacrimile mele sunt împletite în destin cu sufletul în palme caut un loc de mas sunt peregrin

Pact cu un zeu fără nume

vreau să pândesc să-nţeleg să învăţ felul în care te strecori elegant printre gânduri oricine-ar jura că ai fost acolo mereu în nopţile lăptoase şi reci în după amiezele fierbinţi şi prăfoase în dimineţile cu lună neştearsă vreau să pricep cum şi unde dispari într-o clipă când spăşită îţi caut lumina de miere în mine ascunsă şi mă rătăcesc în mine străină ca un haiduc în păduri nepătrunse paşii mei tremuraţi strivesc struguri albi din via propriei toamne şi mă jur să împart vinul nou pe din două cu tine dacă mă-nveţi să mă nasc şi să mor elegant împreună cu mine

Sete de vineri

gata ţi-am încrestat numele în spirala acestei zile de aceea îţi spun fiu al Evei dacă mă iubeşti iubeşte-mă azi ţi-am înregistrat mersul peste sonorul acestei file mi-am suflecat liniştea să fiu aproape de tine de aceea îţi spun fiul al Evei venit de departe dacă mă doreşti doreşte-mă acum căt mi-e încă sete de vineri

Cuvântul acela

noi suntem altfel nu irosim cuvintele pe declaraţii pentru că sună bombastic şi totuşi eu am avut o tentativă printre rânduri aproape reuşită când tu ai aruncat cuvântul acela l-am luat între palme ca pe un măr sau un glob de crăciun dar el prostul a explodat priveşte-mi sufletul în ochi ca pe o căprioară vânat smulge din el toate aceste cioburi care vrei sau nu independent de noi s-au încrustat

Nepotrivire

sprânceana ridicată un rid mirarea căruntă femeia aceasta mi-e puţin cunoscută dar nu sunt eu şi oglinda aceasta trucată nu-i decât o punte şi atât între mine şi eu fetiţa care sare şotronul cu cheia de gât

frică

uneori mâinile mi se pierd fără vlagă în ceaţă nimic nu mai are lumină viaţa e gri iar eu sunt un nor de furtună rătăcit pe cer în cea mai frumoasă zi din Prier

Indiciu

Din liniile palmelor tale mi-am împletit o pălărie de soare. Caută-mă! fără să presari pe drumul prin hăţişuri un car de semne de întrebare...

Sic trasit

am coborât in mine aminte să-mi aduc cum e să porti pecetea intâiului sărut cum e să simţi fiorul de Eros săgetată cum e sa crezi ca alta ca tine nu-i curtată şi mi-am citit in palmă tot drumul plin de vise şi m-a cuprins atuncea un dor de mine însămi cu palma larg deschisă mi-am rătăcit ursita am rătăcit cărarea mi-am irosit şi clipa

Nonsens

fără să te caut te găsesc încrustat la fiecare început de gând, arzând ca o rană tăcând. fără să te vreau te caut în fiecare filă de carte rătăcind fără noimă-ntre stele aproape departe fără să te am te vreau în fiecare noapte la tâmplă să-mi înnegreşti şuviţa căruntă

Dragă Alter

Dragă Alter, Demult nu ţi-am vorbit, nici nu mai ştiu ce noutăţi ţi-am dat ultima dată. Toate s-au învechit, dar pentru tine nu. Poate ţi-am spus de pegas... funcţionează. Cum "Care pegas"?... ăla roz luat din târg, la mâna a doua, ăla şti tu cu două sute. Dar lasă asta! M-am gândit, să mă fac altceva de mâine. Cum ce? de pildă... macara. N-ar fi frumos? Nu spun prostii. Imaginează-ţi: să fi curtat de-o macara... Nu râde! Cât de înaltă ar fi iubirea mea! Sau pote că m-aş face semafor. N-ar fi mişto? Să stau în drum şi să le văd pe toate şi să mă-njure unii mai şucari, să tac şi să clipesc cu ochii-n praf. Cum m-am ţâcnit? sunt foarte bine! Sau poate că mi-ar fi mai bine trotuar?

Avatar

Imagine
Avatar         dimineața  ceaţă‐mpletită cu arome de cafea eu răchita pletoasă  crescută la marginea ta 

larva

vocea îi tremură și mâinile trupul era un fluture dar s-a întors în crisalidă viciul o țese o strânge o înfașă și se minte că mai poate renunța "o mona mică" lichidul verde albastru o subjugă e larvă-acum dar nu va mai zbura

Şi luna râde

cum să renunţi chiar acum când vin banii bani bani rotiţele zimţate din capul tău se învârt sacadat câştigi din nou şi termitele acelea îşi încep rondul de noapte pe trupul tău pârlit de coategoale ai bani îi numeri la vedere să vadă toţi că ai apoi mai vrei şi şarpele din capul tău nu te lasă să-ţi vezi de drum te opreşti la roată îţi propteşti fundul osos de un scaun înalt o voce suavă spune ceva într-o limbă străină nu înţelegi ce zice dar şti douăzecişiunu treisprezece treizecişişase patruzecişiopt mai vrei şi ochii tăi încep să lucească degetele să transpire adrenalina lucrează câştigi ai putea să renunţi ei asta-i bună acum ai putea să-ţi iei nenorociţii de bani şi să cumperi dracului ceva cu ei orice dar nu ce să cumperi cu ăştia mai vrei la urmă vei cumpăra ceva fabulos scump orbitor pentru ea mizezi din nou mai mult mai mult mai mult şi ochii tăi au luciri de rubin neşlefuit câştigi mâinile tale se scurg grobian înspre tasta ce nu te lasă să pleci zâmbeşti şi eşti plin ochi de...

Dincolo

Imagine
cred că dincolo de cuvinte e o împărăţie nisipoasă ca un deşert şi foarte fierbinte acolo scorpionii şi şerpii vărgaţi ies noaptea să numere câte boabe cuprind în afunda lor tăcere toate dunele de necuvinte scurse spre Niciodatănimic tărâmul acela atât de meschin şi de vechi încât au uitat de el dicţionarele şi antropologic vorbind în spirala noastră umană înaintea cuvintelor nu-i mă gândesc decât o rană şi un urlet sălbatic până azi scrijelit în calciul de peşteră-al craniilor dincolo de cuvinte mă repet nu-i nimic decât nisipul clepsidrei de ceaţă ce curge deşertic spre Niciodatănimic numărat şi citit

Biaterapie

Mama e bolnavă.Timp de trei zile ne-a speriat pe toţi, chiar şi pe mine, care sunt întotdeauna tare în asemenea momente.Crizele ei au schimbat rolurile.Mama e un copil încăpăţânat, eu sunt adultul raţional.I-am certat pe toţi.Le-am interzis să plângă în faţa ei. Acum e ceva mai bine, dar fişa ei medicală a devenit un portofoliu, în care Ei adaugă mereu, câte ceva.Spitalul nu o mai înspăimântă, acceptă cu curaj tratamentul. În salon mai e o tanti, mai bătrână decât mama.Îmi pare ursuză. Lavinia vine zilnic. Încercăm amândouă să o răsfăţăm şi parcă am vrea să întoarcem timpul, să fim din nou copii, nişte copii mai cuminţi decât am fost. Tanti Repa e în salonul de alături şi o vizitează şi ea pe mami. Îşi ridică reciproc moralul. La ea nu vine nimeni, dar se bucură când ne vede pe noi, de parcă am fi şi fetele ei. Se bucură de noi, dar mai ales de Bia, pe care Lavinia o aduce la buni. În încăperea mare vocea Biei răsună şi ne temem să nu deranjăm. O iau în braţe şi o duc la fereastră...să...

Autoportret

mi-e sufletul o carte pentru tine cu file multe galbene de vreme mi-e sufletul o carte cu poeme mi-e inima un instrument cu coarde o harpă ce tresare întâia oară o harpă picurănd o melodie frumoasă ca o zi de primăvară iar ochii-mi sunt oglinzi netulburate de vorba lumii prea amară şi apa lor de munte prea sărată-i când tu o sorbi să nu te doară

Veneţie

prin suflet îmi trec alunecând gondole fără cântece de gondolier sunt o Veneţie părăsită în care gondolele se grăbesc să devină epave

Poveste alb negru

se crapă de ziuă îmi strâng haina aproape de trup şi privesc o secvenţă de film foarte vechi cartierul alb negru abia se deşteaptă străzile lui tuşesc reţinut înfundat dar ea este trează în zdrenţe hidoasă face deja trotuarul păşeşte nesigur ca-n transă ochii ei sunt hăuri de beznă goliţi de uman iar gura diformă un strigăt de groază mâinile crengi descărnate cu ele-a triat tomberoanele mi-e frig apar trecători o ignoră se fac că n-aud scâncetul ei tremurat doar o bătrână vorbeşte în şoaptă ca pentru sine "e foamea n-o lăsaţi să vă ia"

Memoria formei

azi nu mă dori deloc doar umărul meu dezgolit fără să știe de ce te mai caută azi nu mă arzi doar pleoapele mele închise înainte de vis te așteaptă

Noriel

mișcări elegante-n manej pocnet de bici cu ecou pas buestru la trap în galop cub de zahăr aplauze urale mii de ochi licărind fericiți lumea un circ cu cupola în soare mișcări șchiopătate-n manej pocnet de bici dureros pas chinuit sacadat fără ritm ochi mustrători și tăioși cortina prăbușită peste rumoare lumea un circ de două parale

Fiice ale evei

asemeni bobului de strugur alb chemările voastre sunt mereu voalate şi noi de aceea vă spun fiice ale evei nu treziţi dragostea până când nu vrea ea trupurile voastre clepsidre unduitoare de patimi vorbesc limba veche a odaliscelor dar eu vă spun fiice ale evei nu stârniţi dragostea până când nu vrea ea cuvintele voastre ambrozie şi miere sunt precum nada sirenelor amăgitoare de aceea vă rog fiice ale evei nu zgândăriţi dragostea până când nu vrea ea lacuri sărate fierbinţi sau de gheaţă ochii voştri ascund atlantide şi câmpii elizee dar eu vă conjur fiice ale evei nu amăgiţi dragostea până când nu vrea ea

Sisifică

tunelul e negru şi aerul ce mă-neacă la fel picioarele înfăşate în frig mă susţin încă merg din când în când mă împiedic mai cad dar adulmec lupeşte pământul mă ridic şi o iau de la cap nu văd nu ştiu de ce merg poate în sângele meu e sisif încifrat adulmec poteca şi o iau mereu de la cap

Delirium tremens

lăcuste uriașe în camera jilavă ai mai rămas tu hăituit de fantasme și goale sticlele tale ochii îți sunt țesuți de paianjeni gura uscată buzele scorojite trupul îți tremură și sângele din venele tale urlă sălbatic cu capul în palme ai pășit într-o altă dimensiune o lume în care monstrul din tine te strigă pe nume lăcustele înaintează haotic spre tine și cresc ți-e sete camera ta se contorsionează continuu și plouă spaima te ține chircit între sticle nu bei dar lăcustele hulpave mușcă din tine și cresc

Căutare

într-o zi m-am trezit şi n-am mai găsit lăngă mine iubirea am pornit să o caut pe străzile amorţite ale oraşului dar străzile nu ştiau nu auziseră de ea am strigat-o în văi la răscruce de vânturi dar vânturile toate erau străine de ea atunci am urcat în munţii de piatră am strigat m-am cântat dar cremenea şi granitul mi-au zdrelit trupul şi au tăcut fiindcă nu aveau cunoştinţă de ea m-am oprit o clipă să-mi oblojesc rănile să le spăl în fluviu timpul e fluviul năvalnic ce se revarsă şi fură şi duce şi duce lângă el soarele mi-a dogorit pielea vântul de gheaţă mi-a înăsprit chipul şi mi-a albit părul dar nimeni nu mai ştie unde o fi sau dacă mai trăieşte iubirea mea

Maria T

povestea ei nu e povestea unui arlechin cu hohot fals şi zâmbet trist şi totuşi ea întrucâtva se crede acel ciudat echilibrist pe muchia dintre durere şi ridicol povestea ei nu e banală dar nu stârneşte interesul nimănui de-ar încerca s-o spună unora în taină ar constata că n-are cui nu-s paşii cui să îi aştepte să se strecoare nesimţiţi în vise nu-i timp s-o ia de la-nceput şi nu-i decât un călător pe-un drum cu multe vize

joc

nu plec mă joc de-a frunza şi pământul ispititor mă cheamă e toamnă nu plâng m-a ruginit amiaza şi discul soarelui mă-nseamnă cu teamă nu tac mi-a obosit cuvântul şi vocea mea e-ntemniţată în raclă nu dorm îmi odihnesc privirea şi întunericul mă-mbracă parcă

Chiromanţie

Imagine
Fiecare palmă deschisă, e o carte cifrată, Scrisă de ursitoare, sau poate de soartă. Uneori, palmele noastre cuminţi şi tăcute, Ascund în ele poveşti de nimeni ştiute. Fiecare palmă deschisă e o taină păzită, De zâne, în straie de lumină topită. Palma mea stângă, spre exemplu, e rugă aprinsă Închinată iubirii de prunci necuprinsă. Iar palma dreaptă, la fel de curată, e artă. Delicată, măiastră, sculptată în piatră. Palmele mamei, bătrâne, sunt doine duioase. Îndelung tremurate, de jale, dureros de frumoase. Fiecare palmă întinsă de lume, e punte. Spre fericirea formată din lucruri mărunte. O palmă în alta, sădeşte Câmpii Elizee, O palmă deschisă e mereu epopee

Un hârb

De stau drept şi judec strâmb, zic ca nu-s decât un hârb, rătăcit între cristale, ametiste şi opale. Lume bună,feţe rase persoane simandicoase, strălucesc şi râd în soare, de un hârb cu coate goale. N-oi avea multe de spus şi nici şcoale multe nu-s în cv-ul meu umil dar nu-mi vine sâ mă-nchin, nici sâ plâng ,nici să suspin, nu-mi vine nici să m-ascund de ruşine că-s bolând. Zău, aşa năuc şi tămp, strălucesc deşi sunt hârb, judec drept şi... stau mai strâmb.

Unde îţi e aura

acum că te văd pot să-ţi spun scormoneam după imaginea ta un nas o ureche ciudat noriel ce se leagă şi mă întreb de unde veneau acele rotocoale de abur pe care pluteai iată fruntea acea frunte înaltă cu ochi de erete dar totuşi lipseşte ceva ceva esenţial care-mi scapă zâmbetul tău falnic şi încă ceva piesă cu piesă par să se lege dar acum că te văd poţi să-mi spui de fapt unde ţi s-a pierdut aura

Etajul zece

am avut iar visul în care locuiesc într-un turn aş zice de sticlă dar prea se arcuieşte în bătaia vântului până la pământ pământul scârţâie şi mă tem să nu cad în grădiniţa de peste drum mă ţin cu toată puterea de-o uşă în lumina fulgerelor mâinile îmi albesc de prea multă încordare puhoaie de apă mătură tot numai turnul meu nu se lasă se încovoiază peste sârmele de telegraf rezonând la tunete şi furtuna geme vuieşte se înfurie plânge se vaietă se tînguie îndelung se ceartă caută nu ştiu ce caută broboade sărate-mi coboară din tâmple mărunte şi reci ca de gheaţă aş duce o mână prin păr şi pe frunte dar nu pot să mişc să nu cad să nu mor să nu las să mă ia noaptea dimineaţă de la balcon privesc oraşul încă ud şi sub tălpile mele betonul începe să se încălzească mă gândesc că azi noapte a fost furtună e ceaţă

Târziu

salonul bej cu şase paturi pe rotile într-un pat eu în altul ea la geam e plopul care face ciori şi-un tei din când în când ne vorbim eu aproape absentă ea lividă şi rece din când în când ne pândim eu cu coada ochiului stâng ea cu hăurile acelea mâloase din când în când ne simţim eu o simt în sânge în oase ea mă simte mereu mai aproape şi mireasma de tei ne-nfioară pe mine că n-aş vrea să plec pe ea că nu vrea să mă doară * azi mi-au adus preot şi lumină mă priveau încruntaţi bombănind nu ştiu ce într-un colţ eram mică şi grea şi străină le-am spus apoi de testament simţeam şi eu din patul meu pe roţi cum şacalii transpiră * într-un final suntem noi ea aproape prezentă eu lividă şi rece ne ştim pe de rost ne simţim în sânge în oase aproape noapte

Drum

asfalt şi gropi suntem doi pietoni între noi e şoseaua fierbinte şi vântul mergem în aceeaşi direcţie eu întotdeauna desculţă tu cu cizme de piele eu surâzând uneori tu cu brazde pe frunte pe partea ta este soare dar nu se vede că-ţi pasă pe partea mea e acum umbră nici neagră nici rece doar umbră din când în când mă împiedic dar tălpile mele sunt mute din când în când te opreşti şi adulmeci lupeşte pământul sutem doi călători obosiţi între noi e şoseaua fierbinte şi timpul |

Murire

când s-a născut era deosebită înălţătoare puternică cuceritoare părea invincibilă până când a început să moară murea la răstimpuri din ce în ce mai mici din ce în ce mai mici dar renăştea de fiecare dată din propria-i cenuşă şi deschidea larg aripile albastre zbura întodeauna la tine apoi într-o zi ca oricare alta a căzut din nou s-a chircit de durere adânc în sufletul meu agonizând era atât de singură atât de neajutorată şi mică tot mai mică mai slabă mai ştearsă a murit în cele din urmă fără să mai renască locul ei e acum gol şi nici măcar nu-mi mai pasă

Merg

trupul meu simte dureri ce nu ştia că există pun un picior înaintea celuilalt apoi iar un picior înaintea celuilalt şi fiecare pas e un urlet înnăbuşit merg pe drumul meu am rămas eu şi ploaia ne completăm ea tumultuoasă şi caldă eu sleită şi udă nu ne grăbim azi vreau să mă bucur de ploaie şi de oboseală de durere azi vreau să mă bucur de viaţă cu toate zilele şi nopţile ei irepetabile de aceea merg

casa bantuita

Imagine

Iza

Imagine

Bia

Imagine
în faţa blocului cu pumnii strânşi copiii numără "un cartof doi cartofi" bia e prietena mea are un an şi ceva dar se amestecă printre ei vrea să fie şi ea numărată "un toş doi toşi" copiii răd şi o primesc între ei s-au aşezat pup bia îi numără "un toş doi toşi" TO_ID_5239232211691631250" />

Deea

Imagine

Cer de vara

Imagine

Cosaşul miop

Azi, din turmele de gâze, ce le păstorea Ionuţ, A sărit pe fusta Inei, un cosaş verde, prostuţ. „Ce paci gâzule aita?”Îl certa peltic băiatul. Dar cosaşul cu emoţii, sărea de pe-un pliu pe altul. Fusta verde, iarba ‚’naltă, le-a cam confundat socot. Ina însă îmi şopteşte:” Gâzu’ e un pic miop.”

Odată ca niciodată

Imagine
Odată ca niciodată  atonic afonic atipic aseară am găsit cuminte la mine-n călimară o apoveste de vară * odată ca niciodată odată demult mă căţăram în braţele copacilor până la cer şi mă jucam de-a frunza sub tălpile mele scoarţele murmurau basme cu spiriduşi şi dragoni în timp ce din palme imi creşteau cuiburi de somn odată ca niciodată odată demult mă arcuiam la marginea ploilor ca un curcubeu crescut din oala cu galbeni a spiriduşilor odată ca niciodată odată demult în părul meu se împleteau toate culorile să moară de ciudă toţi dar mai ales ciorile cărora le lăsam periodic pe casă câte un dinte de fată cuminte să nu lege zorile * am uitat să vă zic că pe atunci aveam aripi de înger de gâză de colibri şi de lin în fiecare dimineaţă zburam câte puţin am început cu zboruri mărunte cum ar fi până la margareta din curte apoi când am prins curaj am planat pe primul garaj acolo m-a ochit o mâţă roşcată de era să nu mai zbor niciodată cu aripi de lin am zburat pe sub râu uşoară ca spic...

Funigei

am trimis gândurile mele funigei departe în vremea când noi suntem şoapte înlănţuite -n descântece vechi şi primul spasm al iubirii propagă unde concentrice tot mai afunde am trims funigeii de gânduri departe departe la căpătâiul iubirii din prima ta noapte când mâinile noastre-ncleştate în clipă scriu primul poem în cuvinte tăcute şi tăcerile noastre au rouă pe frunte

FEMEIE CLEPSIDRĂ

Imagine
Femeie Clepsidră prin mine timpul se scurge alene sedimentând nisipuri verzi şi galbene albastre se fac delte la fiecare început de gând în trupul meu de femeie clepsidră am închis efemerul gustat de celule pe rând iar clipa ce moare pe inima mea e o pată cât un grăunte de dor ne-mplinit dar trupul meu de femeie clepsidră n-aşteptă se-ntoarce din vreme furând