Postări

Se afișează postări cu eticheta altfel de poveşti

Nepotrivire

Imagine
Nepotrivire sprânceana ridicată un rid mirarea caruntă femeia aceasta mi-e puțin cunoscută dar nu sunt eu iar oglinda aceasta trucată nu-i decât o punte și-atât  între mine și eu fetiţa care sare şotronul cu cheia de gât  scrisă în 12/12/2008 

indigo

rutina e un ocean indigo în care au ingheţat geamandurile e iarăşi luni şi mă simt de parcă săptămâna mea ar avea şase zile de luni şase zile de luni şi-o portiţă în care mă opresc să-mi număr toate tăcerile aduse ofrandă unui zeu nenăscut doar visat doar dorit de un suflet pierdut

DEFINIṬIE

Imagine
câteodată patetică singurătatea are gust de mucegai  şi curge de-a valma peste toate cuvintele ca un blestem ea miroase a ceaţă lăptoasă şi deasă impregnată în veştmintele lăsate în urmă ca un balast singurătatea are o textură neuniformă striată câteodată fierbinte cateodată de piatră pentru timpanul ucis de rutină întotdeauna tăioasă şi fără culoare singurătatea se tânguie în surdină câteodată sublimă

maladie

funcţionez sacadat îmi cresc noduri în gât şi pe pleoape în vene o maladie la modă îmi spun şi înghit conştiincios sigle vocale consoane reclame bizare butonez în fiecare zi la ora cinci îmi testez toate nodurile le număr şi trec în revistă orice schimbare de ton sau textură apoi le badijonez cu venin de cobră regală şi mă întreb ce accident genetic a avut rezultat mersul biped

recviem

Imagine
se-ntunecă cerul se rupe şi plânge în ropote lacrimi amare şi mari s-a dus înc-o mamă în ceruri pe ritmuri funebre se clatină plopii poarta se tănguie şi iarba şi vântul în dangăn de clopot se mişcă pamântul orfani au rămas doi copii în dangăn de clopot se clatină zarea şi turla cu cruce şi zarzărul crud de atâta durere suspină şi moartea doar stele mai cad

inima

Imagine
uneori îngână acorduri de muzică folk ce dacă e afonă amurgul se varsă-n ape roz violet în vreme ce ea preţ de câteva sistole diastole sistole zdrăngăne fără pic de talent balade

timp pliat

mărunte fără lumină crisalide golite cuvintele nu spun doar ascund gânduri albite timp pliat între riduri

Ursire

Imagine
liră albă vers desculţ presărat pe drumuri reci şoapte prinse de urechi cântec şi descântec mut desfăcut şi răsfăcut inimă de ciută bearcă voce mică lacrimi rouă şi în ochi ciob de cristal să nu-ţi fie mintea stearpă ci lucoare de opal

scâncet

ascult scâncetul ploii bolnave de jale mă cânt dincolo de durere sunt eu murmurând la-ntâmplare cuvinte violet şi albastre cu sensuri neclare cuvinte rotunde sărate amare dincolo de durere sunt eu şi scâncetul ploii primordiale

Dincoace de pleoape

lumina albă zbatere de aripi loveşte pleoapele cufundate în lene nu vreau să deschid încă mă caut şi dincoace e nevoie de mine nu vreau să aud dimineaţa sporovăind ca o precupeaţă nici musca obraznică cu aripi de plasă nu vreau să văd lumea sedată măruntă imună la viaţă nu vreau să văd nici măcar perna îngrămădită sub tâmplă dincoace de pleaoape dealtfel e încă nevoie de mine şi culorile cântă

chivuţa

"îndură-te să îţi dea Dumnezeu sănătate dumitale şi copiilor dumitale" * să aibă vreo cinci şase anişori pe trupul ei micuţ se ţese neaua ca un giulgiu şi însăşi iarna-i curge-acum prin vene n-are basma doar cârpe roşii împletite-n coade şi fulgi de nea din ochiul drept o lacrimă de înger din ochiul stâng o lacrimă de demon se scurg tăcute peste salba aurie etalată ca un blazon cu mâini albastre strânge punga cu câţiva lei legată-n brâu n-are palton sub fustele de pânză îi pare c-a păşit în iad dar încă pune un picior 'naintea celuilalt

Peregrin

am tălpile însângerate şi fiecare pas e-un chin cu sufletul în palme caut un adăpost sunt peregrin am umerii încovoiaţi de jale şi-n fiecare vorbă un suspin cu sufletul în palme caut un adăpost sunt peregrin nu vreau să plâng dar lacrimile mele sunt împletite în destin cu sufletul în palme caut un loc de mas sunt peregrin

Nepotrivire

sprânceana ridicată un rid mirarea căruntă femeia aceasta mi-e puţin cunoscută dar nu sunt eu şi oglinda aceasta trucată nu-i decât o punte şi atât între mine şi eu fetiţa care sare şotronul cu cheia de gât

frică

uneori mâinile mi se pierd fără vlagă în ceaţă nimic nu mai are lumină viaţa e gri iar eu sunt un nor de furtună rătăcit pe cer în cea mai frumoasă zi din Prier

larva

vocea îi tremură și mâinile trupul era un fluture dar s-a întors în crisalidă viciul o țese o strânge o înfașă și se minte că mai poate renunța "o mona mică" lichidul verde albastru o subjugă e larvă-acum dar nu va mai zbura

Şi luna râde

cum să renunţi chiar acum când vin banii bani bani rotiţele zimţate din capul tău se învârt sacadat câştigi din nou şi termitele acelea îşi încep rondul de noapte pe trupul tău pârlit de coategoale ai bani îi numeri la vedere să vadă toţi că ai apoi mai vrei şi şarpele din capul tău nu te lasă să-ţi vezi de drum te opreşti la roată îţi propteşti fundul osos de un scaun înalt o voce suavă spune ceva într-o limbă străină nu înţelegi ce zice dar şti douăzecişiunu treisprezece treizecişişase patruzecişiopt mai vrei şi ochii tăi încep să lucească degetele să transpire adrenalina lucrează câştigi ai putea să renunţi ei asta-i bună acum ai putea să-ţi iei nenorociţii de bani şi să cumperi dracului ceva cu ei orice dar nu ce să cumperi cu ăştia mai vrei la urmă vei cumpăra ceva fabulos scump orbitor pentru ea mizezi din nou mai mult mai mult mai mult şi ochii tăi au luciri de rubin neşlefuit câştigi mâinile tale se scurg grobian înspre tasta ce nu te lasă să pleci zâmbeşti şi eşti plin ochi de...

Dincolo

Imagine
cred că dincolo de cuvinte e o împărăţie nisipoasă ca un deşert şi foarte fierbinte acolo scorpionii şi şerpii vărgaţi ies noaptea să numere câte boabe cuprind în afunda lor tăcere toate dunele de necuvinte scurse spre Niciodatănimic tărâmul acela atât de meschin şi de vechi încât au uitat de el dicţionarele şi antropologic vorbind în spirala noastră umană înaintea cuvintelor nu-i mă gândesc decât o rană şi un urlet sălbatic până azi scrijelit în calciul de peşteră-al craniilor dincolo de cuvinte mă repet nu-i nimic decât nisipul clepsidrei de ceaţă ce curge deşertic spre Niciodatănimic numărat şi citit

Biaterapie

Mama e bolnavă.Timp de trei zile ne-a speriat pe toţi, chiar şi pe mine, care sunt întotdeauna tare în asemenea momente.Crizele ei au schimbat rolurile.Mama e un copil încăpăţânat, eu sunt adultul raţional.I-am certat pe toţi.Le-am interzis să plângă în faţa ei. Acum e ceva mai bine, dar fişa ei medicală a devenit un portofoliu, în care Ei adaugă mereu, câte ceva.Spitalul nu o mai înspăimântă, acceptă cu curaj tratamentul. În salon mai e o tanti, mai bătrână decât mama.Îmi pare ursuză. Lavinia vine zilnic. Încercăm amândouă să o răsfăţăm şi parcă am vrea să întoarcem timpul, să fim din nou copii, nişte copii mai cuminţi decât am fost. Tanti Repa e în salonul de alături şi o vizitează şi ea pe mami. Îşi ridică reciproc moralul. La ea nu vine nimeni, dar se bucură când ne vede pe noi, de parcă am fi şi fetele ei. Se bucură de noi, dar mai ales de Bia, pe care Lavinia o aduce la buni. În încăperea mare vocea Biei răsună şi ne temem să nu deranjăm. O iau în braţe şi o duc la fereastră...să...

Poveste alb negru

se crapă de ziuă îmi strâng haina aproape de trup şi privesc o secvenţă de film foarte vechi cartierul alb negru abia se deşteaptă străzile lui tuşesc reţinut înfundat dar ea este trează în zdrenţe hidoasă face deja trotuarul păşeşte nesigur ca-n transă ochii ei sunt hăuri de beznă goliţi de uman iar gura diformă un strigăt de groază mâinile crengi descărnate cu ele-a triat tomberoanele mi-e frig apar trecători o ignoră se fac că n-aud scâncetul ei tremurat doar o bătrână vorbeşte în şoaptă ca pentru sine "e foamea n-o lăsaţi să vă ia"

Noriel

mișcări elegante-n manej pocnet de bici cu ecou pas buestru la trap în galop cub de zahăr aplauze urale mii de ochi licărind fericiți lumea un circ cu cupola în soare mișcări șchiopătate-n manej pocnet de bici dureros pas chinuit sacadat fără ritm ochi mustrători și tăioși cortina prăbușită peste rumoare lumea un circ de două parale