Postări

Se afișează postări din septembrie, 2008

Maria T

povestea ei nu e povestea unui arlechin cu hohot fals şi zâmbet trist şi totuşi ea întrucâtva se crede acel ciudat echilibrist pe muchia dintre durere şi ridicol povestea ei nu e banală dar nu stârneşte interesul nimănui de-ar încerca s-o spună unora în taină ar constata că n-are cui nu-s paşii cui să îi aştepte să se strecoare nesimţiţi în vise nu-i timp s-o ia de la-nceput şi nu-i decât un călător pe-un drum cu multe vize

joc

nu plec mă joc de-a frunza şi pământul ispititor mă cheamă e toamnă nu plâng m-a ruginit amiaza şi discul soarelui mă-nseamnă cu teamă nu tac mi-a obosit cuvântul şi vocea mea e-ntemniţată în raclă nu dorm îmi odihnesc privirea şi întunericul mă-mbracă parcă

Chiromanţie

Imagine
Fiecare palmă deschisă, e o carte cifrată, Scrisă de ursitoare, sau poate de soartă. Uneori, palmele noastre cuminţi şi tăcute, Ascund în ele poveşti de nimeni ştiute. Fiecare palmă deschisă e o taină păzită, De zâne, în straie de lumină topită. Palma mea stângă, spre exemplu, e rugă aprinsă Închinată iubirii de prunci necuprinsă. Iar palma dreaptă, la fel de curată, e artă. Delicată, măiastră, sculptată în piatră. Palmele mamei, bătrâne, sunt doine duioase. Îndelung tremurate, de jale, dureros de frumoase. Fiecare palmă întinsă de lume, e punte. Spre fericirea formată din lucruri mărunte. O palmă în alta, sădeşte Câmpii Elizee, O palmă deschisă e mereu epopee

Un hârb

De stau drept şi judec strâmb, zic ca nu-s decât un hârb, rătăcit între cristale, ametiste şi opale. Lume bună,feţe rase persoane simandicoase, strălucesc şi râd în soare, de un hârb cu coate goale. N-oi avea multe de spus şi nici şcoale multe nu-s în cv-ul meu umil dar nu-mi vine sâ mă-nchin, nici sâ plâng ,nici să suspin, nu-mi vine nici să m-ascund de ruşine că-s bolând. Zău, aşa năuc şi tămp, strălucesc deşi sunt hârb, judec drept şi... stau mai strâmb.

Unde îţi e aura

acum că te văd pot să-ţi spun scormoneam după imaginea ta un nas o ureche ciudat noriel ce se leagă şi mă întreb de unde veneau acele rotocoale de abur pe care pluteai iată fruntea acea frunte înaltă cu ochi de erete dar totuşi lipseşte ceva ceva esenţial care-mi scapă zâmbetul tău falnic şi încă ceva piesă cu piesă par să se lege dar acum că te văd poţi să-mi spui de fapt unde ţi s-a pierdut aura

Etajul zece

am avut iar visul în care locuiesc într-un turn aş zice de sticlă dar prea se arcuieşte în bătaia vântului până la pământ pământul scârţâie şi mă tem să nu cad în grădiniţa de peste drum mă ţin cu toată puterea de-o uşă în lumina fulgerelor mâinile îmi albesc de prea multă încordare puhoaie de apă mătură tot numai turnul meu nu se lasă se încovoiază peste sârmele de telegraf rezonând la tunete şi furtuna geme vuieşte se înfurie plânge se vaietă se tînguie îndelung se ceartă caută nu ştiu ce caută broboade sărate-mi coboară din tâmple mărunte şi reci ca de gheaţă aş duce o mână prin păr şi pe frunte dar nu pot să mişc să nu cad să nu mor să nu las să mă ia noaptea dimineaţă de la balcon privesc oraşul încă ud şi sub tălpile mele betonul începe să se încălzească mă gândesc că azi noapte a fost furtună e ceaţă

Târziu

salonul bej cu şase paturi pe rotile într-un pat eu în altul ea la geam e plopul care face ciori şi-un tei din când în când ne vorbim eu aproape absentă ea lividă şi rece din când în când ne pândim eu cu coada ochiului stâng ea cu hăurile acelea mâloase din când în când ne simţim eu o simt în sânge în oase ea mă simte mereu mai aproape şi mireasma de tei ne-nfioară pe mine că n-aş vrea să plec pe ea că nu vrea să mă doară * azi mi-au adus preot şi lumină mă priveau încruntaţi bombănind nu ştiu ce într-un colţ eram mică şi grea şi străină le-am spus apoi de testament simţeam şi eu din patul meu pe roţi cum şacalii transpiră * într-un final suntem noi ea aproape prezentă eu lividă şi rece ne ştim pe de rost ne simţim în sânge în oase aproape noapte

Drum

asfalt şi gropi suntem doi pietoni între noi e şoseaua fierbinte şi vântul mergem în aceeaşi direcţie eu întotdeauna desculţă tu cu cizme de piele eu surâzând uneori tu cu brazde pe frunte pe partea ta este soare dar nu se vede că-ţi pasă pe partea mea e acum umbră nici neagră nici rece doar umbră din când în când mă împiedic dar tălpile mele sunt mute din când în când te opreşti şi adulmeci lupeşte pământul sutem doi călători obosiţi între noi e şoseaua fierbinte şi timpul |