Postări

Se afișează postări cu eticheta alma

Alma nu minte

Alma nu minte.Nu poate, chiar dacă-ar vrea, ar trăda-o chipul.Nici ea nu ştie de ce...poate din comodiate.E obositor să fii mincinos(crede ea),să ţii minte minciunile pe care le-ai spus, pentru a nu te da de gol şi e groaznic să judeci oamenii după sufletul tău, când tu minţi. De aceea, când miroase minciunile care îi sunt adresate, se simte de fiecare dată, trădată.Iar ele sunt multe,prea multe pentru a le ingnora.

Alma fumează

Alma fumează.Pe un scaun, cu genunchii la gură, în bucătăria ei minusculă, aproape a uitat de ţigara cu totul albă, aflată între degetele mâinii ei stângi.Scrumul nefiresc de alb şi de lung strâns la celălalt capăt al ţigării e doar un semn că ea, Alma e bântuită din nou de gânduri deloc plăcute .Cel mai des şi mai aprig, o bântuie întrebarea "Ce dracu caut eu în viaţa mea?" Nu ştie să îşi răspundă.Din cănd în când trage cu încrâncenare în piept fumul şi tot amarul strâns de-a lungul anilor.Are senzaţia că, la un moment dat în trecut, trecutul ei cel atât de fără culoare, a luat-o pe drumul greşit şi regretă .Acum este târziu, poate nu prea târziu, dar are totuşi o vârstă şi teama că nu va putea să se rupă de tot calvarul ce reprezintă acum viaţa ei. Viaţa ei...Cel mai amar îi e gustul pe care îl dă certitudinea că nu mai iubeşte bărbatul de lângă ea. Nu mai poate.A luptat ani de-a rândul dar în cele din urmă a obosit şi azi nu-i mai pasă.Se simte pustiită, irosită şi nu ...

indigo

rutina e un ocean indigo în care au ingheţat geamandurile e iarăşi luni şi mă simt de parcă săptămâna mea ar avea şase zile de luni şase zile de luni şi-o portiţă în care mă opresc să-mi număr toate tăcerile aduse ofrandă unui zeu nenăscut doar visat doar dorit de un suflet pierdut

DEFINIṬIE

Imagine
câteodată patetică singurătatea are gust de mucegai  şi curge de-a valma peste toate cuvintele ca un blestem ea miroase a ceaţă lăptoasă şi deasă impregnată în veştmintele lăsate în urmă ca un balast singurătatea are o textură neuniformă striată câteodată fierbinte cateodată de piatră pentru timpanul ucis de rutină întotdeauna tăioasă şi fără culoare singurătatea se tânguie în surdină câteodată sublimă

maladie

funcţionez sacadat îmi cresc noduri în gât şi pe pleoape în vene o maladie la modă îmi spun şi înghit conştiincios sigle vocale consoane reclame bizare butonez în fiecare zi la ora cinci îmi testez toate nodurile le număr şi trec în revistă orice schimbare de ton sau textură apoi le badijonez cu venin de cobră regală şi mă întreb ce accident genetic a avut rezultat mersul biped

inima

Imagine
uneori îngână acorduri de muzică folk ce dacă e afonă amurgul se varsă-n ape roz violet în vreme ce ea preţ de câteva sistole diastole sistole zdrăngăne fără pic de talent balade

timp pliat

mărunte fără lumină crisalide golite cuvintele nu spun doar ascund gânduri albite timp pliat între riduri

Ursire

Imagine
liră albă vers desculţ presărat pe drumuri reci şoapte prinse de urechi cântec şi descântec mut desfăcut şi răsfăcut inimă de ciută bearcă voce mică lacrimi rouă şi în ochi ciob de cristal să nu-ţi fie mintea stearpă ci lucoare de opal

scâncet

ascult scâncetul ploii bolnave de jale mă cânt dincolo de durere sunt eu murmurând la-ntâmplare cuvinte violet şi albastre cu sensuri neclare cuvinte rotunde sărate amare dincolo de durere sunt eu şi scâncetul ploii primordiale

Dincoace de pleoape

lumina albă zbatere de aripi loveşte pleoapele cufundate în lene nu vreau să deschid încă mă caut şi dincoace e nevoie de mine nu vreau să aud dimineaţa sporovăind ca o precupeaţă nici musca obraznică cu aripi de plasă nu vreau să văd lumea sedată măruntă imună la viaţă nu vreau să văd nici măcar perna îngrămădită sub tâmplă dincoace de pleaoape dealtfel e încă nevoie de mine şi culorile cântă

Cuvântul acela

noi suntem altfel nu irosim cuvintele pe declaraţii pentru că sună bombastic şi totuşi eu am avut o tentativă printre rânduri aproape reuşită când tu ai aruncat cuvântul acela l-am luat între palme ca pe un măr sau un glob de crăciun dar el prostul a explodat priveşte-mi sufletul în ochi ca pe o căprioară vânat smulge din el toate aceste cioburi care vrei sau nu independent de noi s-au încrustat

Indiciu

Din liniile palmelor tale mi-am împletit o pălărie de soare. Caută-mă! fără să presari pe drumul prin hăţişuri un car de semne de întrebare...

Sic trasit

am coborât in mine aminte să-mi aduc cum e să porti pecetea intâiului sărut cum e să simţi fiorul de Eros săgetată cum e sa crezi ca alta ca tine nu-i curtată şi mi-am citit in palmă tot drumul plin de vise şi m-a cuprins atuncea un dor de mine însămi cu palma larg deschisă mi-am rătăcit ursita am rătăcit cărarea mi-am irosit şi clipa

Autoportret

mi-e sufletul o carte pentru tine cu file multe galbene de vreme mi-e sufletul o carte cu poeme mi-e inima un instrument cu coarde o harpă ce tresare întâia oară o harpă picurănd o melodie frumoasă ca o zi de primăvară iar ochii-mi sunt oglinzi netulburate de vorba lumii prea amară şi apa lor de munte prea sărată-i când tu o sorbi să nu te doară

Veneţie

prin suflet îmi trec alunecând gondole fără cântece de gondolier sunt o Veneţie părăsită în care gondolele se grăbesc să devină epave

Fiice ale evei

asemeni bobului de strugur alb chemările voastre sunt mereu voalate şi noi de aceea vă spun fiice ale evei nu treziţi dragostea până când nu vrea ea trupurile voastre clepsidre unduitoare de patimi vorbesc limba veche a odaliscelor dar eu vă spun fiice ale evei nu stârniţi dragostea până când nu vrea ea cuvintele voastre ambrozie şi miere sunt precum nada sirenelor amăgitoare de aceea vă rog fiice ale evei nu zgândăriţi dragostea până când nu vrea ea lacuri sărate fierbinţi sau de gheaţă ochii voştri ascund atlantide şi câmpii elizee dar eu vă conjur fiice ale evei nu amăgiţi dragostea până când nu vrea ea

Sisifică

tunelul e negru şi aerul ce mă-neacă la fel picioarele înfăşate în frig mă susţin încă merg din când în când mă împiedic mai cad dar adulmec lupeşte pământul mă ridic şi o iau de la cap nu văd nu ştiu de ce merg poate în sângele meu e sisif încifrat adulmec poteca şi o iau mereu de la cap

Căutare

într-o zi m-am trezit şi n-am mai găsit lăngă mine iubirea am pornit să o caut pe străzile amorţite ale oraşului dar străzile nu ştiau nu auziseră de ea am strigat-o în văi la răscruce de vânturi dar vânturile toate erau străine de ea atunci am urcat în munţii de piatră am strigat m-am cântat dar cremenea şi granitul mi-au zdrelit trupul şi au tăcut fiindcă nu aveau cunoştinţă de ea m-am oprit o clipă să-mi oblojesc rănile să le spăl în fluviu timpul e fluviul năvalnic ce se revarsă şi fură şi duce şi duce lângă el soarele mi-a dogorit pielea vântul de gheaţă mi-a înăsprit chipul şi mi-a albit părul dar nimeni nu mai ştie unde o fi sau dacă mai trăieşte iubirea mea

Chiromanţie

Imagine
Fiecare palmă deschisă, e o carte cifrată, Scrisă de ursitoare, sau poate de soartă. Uneori, palmele noastre cuminţi şi tăcute, Ascund în ele poveşti de nimeni ştiute. Fiecare palmă deschisă e o taină păzită, De zâne, în straie de lumină topită. Palma mea stângă, spre exemplu, e rugă aprinsă Închinată iubirii de prunci necuprinsă. Iar palma dreaptă, la fel de curată, e artă. Delicată, măiastră, sculptată în piatră. Palmele mamei, bătrâne, sunt doine duioase. Îndelung tremurate, de jale, dureros de frumoase. Fiecare palmă întinsă de lume, e punte. Spre fericirea formată din lucruri mărunte. O palmă în alta, sădeşte Câmpii Elizee, O palmă deschisă e mereu epopee

Un hârb

De stau drept şi judec strâmb, zic ca nu-s decât un hârb, rătăcit între cristale, ametiste şi opale. Lume bună,feţe rase persoane simandicoase, strălucesc şi râd în soare, de un hârb cu coate goale. N-oi avea multe de spus şi nici şcoale multe nu-s în cv-ul meu umil dar nu-mi vine sâ mă-nchin, nici sâ plâng ,nici să suspin, nu-mi vine nici să m-ascund de ruşine că-s bolând. Zău, aşa năuc şi tămp, strălucesc deşi sunt hârb, judec drept şi... stau mai strâmb.