Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 22 octombrie 2008

Fiice ale evei

asemeni bobului de strugur alb chemările voastre
sunt mereu voalate şi noi
de aceea vă spun fiice ale evei nu treziţi dragostea
până când nu vrea ea

trupurile voastre clepsidre unduitoare de patimi
vorbesc limba veche a odaliscelor
dar eu vă spun fiice ale evei nu stârniţi dragostea
până când nu vrea ea

cuvintele voastre ambrozie şi miere
sunt precum nada sirenelor amăgitoare
de aceea vă rog fiice ale evei nu zgândăriţi dragostea
până când nu vrea ea

lacuri sărate fierbinţi sau de gheaţă ochii voştri
ascund atlantide şi câmpii elizee
dar eu vă conjur fiice ale evei nu amăgiţi dragostea
până când nu vrea ea

Niciun comentariu: