Poveste alb negru

se crapă de ziuă
îmi strâng haina aproape de trup
şi privesc o secvenţă de film foarte vechi
cartierul alb negru abia se deşteaptă
străzile lui tuşesc reţinut înfundat
dar ea este trează în zdrenţe hidoasă
face deja trotuarul
păşeşte nesigur ca-n transă
ochii ei sunt hăuri de beznă
goliţi de uman
iar gura diformă un strigăt de groază
mâinile crengi descărnate
cu ele-a triat tomberoanele
mi-e frig
apar trecători o ignoră
se fac că n-aud scâncetul ei tremurat
doar o bătrână vorbeşte în şoaptă
ca pentru sine
"e foamea n-o lăsaţi să vă ia"